Andreea o privi cu gingasie.
-Pot sa te intreb unde o sa te duci? Ce o sa faci? Cu ce bani?
-Am ceva economii. Mai am si casa bunicilor, de care ar trebui sa ma ocup…Am ce sa fac. Cat despre unde o sa ma duc…mi-ar placea, da, sa plec undeva, o vreme…sa schimb mediul. Nu stiu, nu-ti pot raspunde, Andreea…imi urmez numai inima, atat. Si iti multumesc pentru ca ma asculti.
-Oh, nu-mi multumi, nu-mi multumi draga mea. Spre uluirea Selenei, sefa isi sterse ochii umezi cu un colt de batista. Asadar, nu este nimic ce pot face sau spune ca sa te razgandesti? Nimic, nimic?
-Ma…tem ca…nu. Hotararea mea este luata de mai multa vreme in urma, cred ca am tot cantarit, de-a lungul acestor ultime luni, daca sa o fac sau nu, daca nu cumva dau cu piciorul la ceva si o sa regret mai tarziu. Poate ca o sa regret, da…Sau poate nu. Stii, intotdeauna mi-am cantarit deciziile si nu le-am regretat niciodata, pe parcursul vietii.Oricat de copil par si sunt…consider ca am luat deciziile bune. Si asta nimeni nu m-a invatat, poate un simplu instinct de autoconservare. Acum mai mult ca niciodata, simt ca trebuie sa plec. Sa las toate astea in urma…sa ma adun. Sa-mi reamintesc cine sunt si de ce.
Parea ca se da o lupta in Andreea, intre uluire, protest, emotie si nevoia de a o convinge sa ramana. O privea cu neincredere, ca si cum ar fi avut inainte un copil care vrea sa plece sa prinda luna de pe cer. Intr-un final, ii declara intr-un fel de resemnare:
-Stii ce e cel mai ciudat in toate astea? Ca judecata mea de manager m-ar indemna sa te fac sa-ti mai cantaresti decizia, sa ne mai consultam o vreme…firma nu-si lasa angajatii sa plece atat de repede, stii si tu.
-Da, stiu..de aceea incerc sa te conving ca nu mai e nimic de facut, asa ca sa nu mai pierdem vremea.
-Insa inima mea de om parca te-ar lasa libera. Pana la urma, asta conteaza cel mai mult, nu? libertatea. Gandul ca te-as tine aici incatusata m-ar durea si m-ar mustra constiinta. Selena expira aerul din plamani, usurata. Asa ca du-te, fii fericita, daca asta-ti doresti. Cine stie ce vei gasi in drum…Poate nici nu conteaza daca vei gasi ceva, important e ca ai curajul sa cauti…
Se ridica , veni spre ea si o imbratisa lung. Lacrimi ca boabele de roua ii sclipeau in gene.
-O sa-mi lipsesti, copilule. Era frumos cu tine, mereu cu capul in nori pe aici…ce norisori or sa mai zboare prin birou de-acum inainte?
Selena se emotiona si ea. I se pusese un nod in gat, si pentru prima oara, regreta alegerea facuta.Nu-si inchipuise ca sefa putea fi si umana.
-Du-te sa te descoperi, insa ai grija ce. Sa-ti pazesti mintea si sufletul de oamenii rai…Sa ne mai vizitezi, sa nu ne uiti de tot, ai inteles? Din cand in cand, trebuie sa mai stim de tine. Iar daca tot pleci, stii ce? Iti dau un mic sfat: fa ceva frumos, care sa-ti ramana. Fa ceva pentru tine si pentru ceilalti. Eu parca te-as vedea scriind….Asa visatoare cum esti, te-as vedea cotrobaind prin lumea fanteziei…pe care banuiesc ca o ai bogata. Si scotand multe de acolo. Tot ceea ce traiesti, noteaza. Scrie, Selena…scrie acum, cat inca ti-ai pastrat inocenta si copilaria…cat inca iti mai poti schimba viata, cat inca iti e sufletul un ocean de vise inalte si curate. Uita-te la mine, cum imi petrec tineretea ingropata aici intr-un birou printre munti de hartii, stricandu-mi ochii, mancand sandvisuri si consumandu-mi nervii si viata.Rase incetisor.Eu stiu sigur ca nimic frumos si maret nu ma va mai astepta.Poate doar un super bonus la sfarsitul fiecarui an…zambi ea. Recompensa mea este in astfel de lucruri,in chestiunile pe care le rezolv, in oameni, in voi, de care trebuie sa am grija si care fara sa o stiti imi sunteti atat de dragi. Facu o pauza parca pentru a privi in ea insasi si parca pentru a se justifica in proprii ochi. Continua apoi: Cine stie..poate ca tu vei avea mai mult noroc. Poate ca te va astepta altceva.Poate ai alt destin, decat viata de birou. Indrazneste, draga mea draga. Sunt de parere ca viata apartine celor indrazneti.
Acum Selena chiar nu mai avea cuvinte. Inima I se umflase in piept. Nu-si imaginase niciodata, in doi ani de cand se afla in firma, ca sub acele lentile groase si in acel corp plapand zacea un izvor de emotii, de intelepciune si de frumusete.Un om simplu si adevarat. Mai ca ii venea si ei sa planga.
-Draga, draga Andreea…iti multumesc atat de mult. Nici nu stiu ce sa-ti spun..Iarta-ma, sopti ea, si cazu la pieptul ei. Nu mi-am imaginat ca o sa ma intelegi…de fapt, am crezut mereu ca ma urasti, ca ma detesti…iarta-ma, te rog, sunt intr-adevar un copil sentimental, stiu ca sunt…Tare mi-ar placea sa nu mai fiu, numai ca nu stiu cum sa fac…
-Stiu, stiu, scumpa mea, zise Andreea si o mangaie usor pe cap.Esti singura aici in orasul asta imens, nu e usor…De asta esti asa cum esti, confuza si ratacind printre oameni mari…Dar uita-te putin la mine. Ii lua chipul in maini. Daca ai un vis, nu conteaza nimic, nimic nu este mai important decat sa-l urmezi. Simt ca visul tau este frumos si generos, simt ca aici bate o inimioara capabila sa realizeze ceva minunat si maret, capabila sa daruiasca atat de mult celorlalti. De aceea te voi incuraja in alegerea ta, chiar daca vei esua. Sa nu-ti fie teama: intotdeauna va exista aici un locsor pentru tine. In caz ca vreodata vei dori sa te intorci, sa-mi scrii…Eu sper sa nu fie nevoie, insa daca va fi cazul, sa ma cauti…
-Andreea…nici nu stiu ce sa spun…Nu merit atata generozitate…Si cu siguranta nu sunt atat de buna cum crezi tu…Ma vezi intr-o lumina prea frumoasa.
-Ooh, nu conteaza asta, nu-ti face griji , nu te mai desconsidera. Important e sa-ti realizezi visul, oricare ar fi el. Calatoreste, distreaza-te, cunoaste-te, traieste. Nu in ultimul rand: indragosteste-te. O sa vezi ca totul se va schimba si vei vedea lumea cu alti ochi. Si atunci poate ca nu va mai conta atat de mult tipul de job pe care-l ai…o sa vezi, prioritatile ti se vor schimba…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu