Selena daduse curs unei invitatii a unor prietene ca si ea impatimite de teatru si de Mihai Bohalteanu.
Insa nu stiuse ca spectacolul respectiv era doar unul - lectura, ca se desfasura acasa la unul dintre actori, si ca…erau numai vreo douazeci de invitati. Ceva restrans.Avu un nod in gat si inima ii statu cand in intampinarea lor iesi chiar…cine altul bieneinteles, decat el. Era inevitabil, isi spuse ea, pana la urma trebuia sa se intample.
Era imbracat intr-un pulovar albastru care-I venea de minune, parea in sfarsit bine-dispus si in largul lui. Se sprijinea relaxat de perete, privind cu un fel de ironie perechile care se inlantuiau la intrare.
-Buna seara , everybody! ii intampina cu un aer jovial. Bine ati venit! O privi de sus pana jos pe Selena, admirativ, dar fara a trada ceva anume. Ea se simtea excesiv dezgolita in rochia scurta si transparent de vara, neavand ca accesorii decat o pereche de cercei discreti…Nu era fardata si isi lasase lenesa parul sa ii fluture liber peste umerii goi. Daca ar fi stiut ce avea sa urmeze, s-ar fi infasurat intr-un sac , din cap pana-n picioare. Sau si mai bine- nu ar mai fi venit deloc. Deja se astepta la o seara de jar.
-Buna, Mihai…ce frumos e aici la voi, chicotira prietenele cu care venise Selena, sorbindu-l din priviri.
-Buna….ingaima si Selena, nestiind ce sa faca si ce sa spuna. Din nefericire, ramase la urma caci toata lumea se inghesuise deodata sa intre, si ca prin farmec el o lua de cot cu un gest ferm si o conduse in interior. Era foarte cald, atmosfera era familiara si placuta, pe alocuri buchete minunate de flori de nufar si orhidee raspandeau un parfum discret. Se glumea si se radea tare in luminile superbe ale amurgului ce se prelingeau pe ferestre, invadand si invaluind lumea oamenilor in curcubee calde. Ar fi putut fi o seara perfecta.
Mihai ii spuse la un moment-dat, privind-o in ochi cu un suras familiar:
-Bine ai revenit, Selen! Arati minunat, ca intotdeauna…Ochii lui o masurau apreciativ,se pierdeau in parul ei de abanos, ii ardeau pielea prin tesatura moale a rochiei… in timp ce ea ar fi fost recunoscatoare tuturor dumnezeilor din univers daca s-ar fi facut mica si ar fi disparut chiar in acea secunda. Insa nimic din toate astea nu se intampla, din contra- Mihai ii lua bratul si o conduse spre un loc din primul rand, exact in fata micutei scene improvizate.
Ea se aseza murmurand un banal “multumesc”, si incercand pe cat posibil sa nu ii sustina privirea mai mult de doua secunde. “Ce groaznic si penibil!!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu