Dansul fluturilor albastri (episodul 69)

Se ghemui sub cearsaf. Se simtea extrem de obosita, vlaguita fizic si sufleteste. Ar fi vrut sa doarma, sa uite de toate, sa fie singura si linistita…

Ar fi vrut foarte mult sa se inteleaga, insa inima ei era o furtuna si in zadar ar fi incercat sa intrezareasca vreun gand clar.

Statu astfel o jumatate de ora, intr-un fel de letargie. Apoi auzi pendula batand ora unu. Pranzul. Afara zgomote ca de grup de turisti proaspat intorsi dintr-o drumetie, veseli si lihniti de foame. Acela era sunetul vietii, al voiosiei.Oameni lipsiti de griji, oameni care nu-si complicau viata inutil. Oameni care stiau sa traiasca.

Ii veni in minte perioada cat fusese prietena cu Mircea. Era aproape singura vreme din viata ei cand fusese ...fericita, lipsita de griji. Cand isi permisese sa rada fara a se simti vinovata, fara sa faca sa sufere pe nimeni. Mircea ii fusese alaturi mereu, ii suportase depresia, lacrimile, toanele, capriciile. Abia acum realiza cat de mult o iubea. Atat de mult, incat se sacrificase pe sine pentru fericirea ei. Cat de mult poate sa iubeasca oare cineva? Si ea, stia ea oare ce era cu adevarat dragostea? Se crezuse indragostita…scrisese doua sute de pagini despre o Lorelei indragostita…insa nu fusese oare totul o simpla fantezie? Oare nu cumva sfarsitul romanului, faptul ca Lorelei pleca in lume si dragul ei actor ramanea pietrificat in lumea teatrului…oare nu cumva era acesta singurul  final posibil? De multe ori , mai ales la sugestiile unor cititori, ar fi vrut sa il modifice, astfel incat totul sa se incheie cu happy-end iar cei doi sa ramana impreuna. Dar oare nu era acesta finalul pe care si-l dorea in fond? Oare fata obisnuita si steaua teatrului romanesc, nu erau destinati sa ramana pe veci separati….? Insa ii veni in minte chipul lui Mihai, vorbele sale…Ii spusese c ao iubeste, dar ii aratase, oare?

Sari din pat. Se imbraca in graba , cuprinsa de un neastampar, de o graba ciudata. Dadu cu ochii de telefonul mobil. Si dintr-odata chipul lui Mircea ii rasari atat de viu in minte,ca si cum s-ar fi despartit abia de cateva clipe. Nu mai stia nimic de el de atata vreme, fusese asa o ingrata! Cum putuse sa lase atata timp sa se scurga, fara sa-I dea macar un telefon!!!

Infrigurata, Selena ii forma numarul rugandu-se sa raspunda. Ce daca era in Grecia, avea sa-I spuna…sa-l intrebe…oare chiar o iubea cu adevarat, atat atat de mult incat sa se sacrifice pe sine pentru ea?

Suna de cateva ori. Nerabdatoare, Selena se invartea in jurul mesei, intrebandu-se daca era buna conexiunea si daca  avea sa-I raspunda odata.

Intr-un final, ii auzi vocea , destul de slab.

-Mircea,  Mircea? Buna, sunt…Selena. Iti mai amintesti de mine? Ce mai faci, esti bine? turui ea dintr-o rasuflare.

-Sel…Selena?? Ce surpriza, exclama vocea lui fara a parea insa deloc surprins. Ce mai faci Selena? Tot prin Grecia?

-Da…Ah, Mircea, de cand voiam sa vorbesc cu tine. Nu mai aveam nicio veste, nu mai stiam nimic… Ce mai faci, cum mai e viata ta, cum te mai simti? ?

-Vrei sa spui…dupa despartirea de tine? Sau mai bine-zis: dupa ce mi-ai dat papucii? Ce sa fac, draga mea….imi continui viata, ce altceva as putea sa fac.

Selena isi musca buzele si stranse telefonul mai tare.

-Ah, Mircea….stii…eu…ma intrebam doar….dacca esti bine, si…

-Tot in Grecia esti, Sel? Parca te aud slab.

-Da, tot.

-Aha. A venit Mihai pe acolo? A ajuns?

Pauza. Selena fu aproape socata sa-I auda numele in gura lui Mircea.

-Aaaa…pai…de fapt a venit chiar azi dimineata. Mircea, trebuia sa imi spui ca urma sa te duci la el!!Nu te-as fi lasat..

-Draga Selena, am vrut doar sa te stiu fericita, atata tot. Din ziua in care te-am cunoscut asta a fost mereu preocuparea mea, nu stiu nici eu de ce, bucurie sau blestem se pare ca asa mi-a fost mie dat. Sa ma preocup pentru tine. Sa am grija de tine, sa-ti fie bine chiar daca te-am dat pe mainile altuia…In care oricum am incredere. Mihai e un baiat bun, te iubeste – sper sa fiti fericiti. Ma scuzi acum Selena..

-Mircea!striga ea. Nu nu, te rog, nu inchide! Nu inca…eu..am timp, eu….Mircea! Eu….stii, …voiam sa iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine, eu…Insa…poate ca…mi-ar fi placut, as fi vrut sa incerc…

-Selena, ce tot spui , nu inteleg nimic. Poti vorbi putin mai tare, te rog? Se aude cam prost.

-Mircea draga, eu voiam…sa te intreb daca…daca nu cumva noi doi …am mai putea avea vreo sansa. Adica stii…s-o luam de la inceput…Acum ca am realizat in sfarsit tot ceea ce simti pentru mine…Siroaie de lacrimi incepura sa ii curga pe obraji. Acum ca stiu  si inteleg prin ce chin ai trecut alaturi de mine…

- Ce vorbesti draga mea, oare poti tu sa realizezi, cat ai insemnat pentru mine si cat am indurat sa te vad langa mine dar sa te stiu mereu a altuia?

-Mircea!Mircea, de ce vorbesti la trecut? Nu, nu trebuie…totul se poate repara, totul…

-Stii vorba aceea Selena, cioburile se pot lipi, insa crapaturile raman mereu.

-Nu, nu, te rog nu spune asa…Sunt convinsa ca noi doi meritam inca o sansa, Mircea, imi esti prea drag, nu te pot lasa sa pleci asa, te rog!!Incepuse sa planga de-a binelea, prabusita pe un scaun, cu coatele pe masa dura de lemn.

- Nu stiu, Selena. Eu nu te inteleg, in fond. Il iubesti pe Mihai, ai tanjit atata dupa el incat i-ai dedicat pana si un roman, iar acum cand il ai cand este in sfarsit al tau fara putinta de tagada ii intorci spatele si alergi la mine?Sa ma ierti, insa un astfel de fel de a simti eu nu il inteleg. In fond, cred ca nu te inteleg. Eu unul cand am iubit, am iubit pana la capat, nu am sovait, nu m-am indoit, nu am dat inapoi, nu am tradat. Am stiut limpede ceea ce simt si pentru ce merita sa lupt.  Poate ca acelasi lucru trebuie s ail faci sit u, draga mea. Invata sa-ti clarifici sentimentele, nu mai fi atat de impulsive, altfel vei strica totul ca si prima data.

-Mircea…sopti ea, uluita de profunzimea cuvintelor sale.

-Nu iti pot accepta oferta, Selena. Nu vreau sa traiesti in dubiu alaturi de mine. Dupa cum ti-am spus, poate nu-ti dai seama dar din cartea ta reiese clar: inima ta e a lui Mihai. Lui i-ai dedicate-o, nu mie. In timp ce te plimbai sit e distrait prin Bucuresti cu mine, ii scriai lui. De fapt, cartea asta ai facut-o pentru el.

-Mircea, nu-I adevarat, te rog nu fi asa de crud, nu ma face sa ma simt mai prost decat ma simt deja…Stiu ca am gresit atat, dare u chiar tin la tine! hohoti ea.

El isi mai imblanzi glasul.

-Bine, iarta-ma, poate exagerez. Stiu ca tii la mine…desi nu se compara cu ceea ce simti pentru Mihai. Si stiu ca nu e vina ta, daca am putea controla ceea ce simtim …Eheeei…Cum ar mai fi oare viata noastra, sa ne programam de cine sa ne indragostim…Eu n-am avut oricum nicio sansa cu tine niciodata, am fost orb si am vrut sa ma pacalesc pe mine. Dar am stiut mereu ca sunt pe locul al doilea. Iarta-ma Sel, daca ti-am creat confuzie in suflet astfel incat acum nu mai stii nici tu ce simti…Ii vorbea acum bland incetisor ca unui copil. Insa nu vreau sa stea cineva cu mine din mila sau din recunostinta.Am si eu orgoliul meu. In plus nu-ti face griji, viata mea e mai plina ca niciodata. Sunt foarte ocupat cu multe proiecte in televiziune, si stii ce? Am inceput sa petrec mai mult timp cu fiul meu, iar asta ma face sa ma simt minunat.

-Mircea…ii zambi ea cu duiosie.

-Da, vreau sa imi iau mai in serios rolul de tata, altfel copilul meu va creste si am va cunoaste mai mult de pe ecranul telvizorului si nu vreau asta. Vreau sa fiu macar un tata bun.

-Esti, esti un tata si un om minunat, dragul meu, rosti ea din nou printre lacrimi. Esti prea bun poate, nici nu stiu ce femeie te-ar merita…Nici nu stiu daca exista pe lume cineva atat de bun pentru tine, insa ti-o doresc cu tot sufletul…

-Iti multumesc, draga mea. Si te rog, invata sa fii fericita, ok? Esti o romantica, o visatoare, atrasa de poezie si de o lume fantastica, ireala. Mihai reprezinta toate astea.De aceea   visezi la el precum Catalina la Luceafar…si poate e bine si frumos asa. El e Luceafarul tau, Selena, si acum ai din nou ocazia de a-I fi alaturi. Nu da cu piciorul, asa cum ai facut prima data. Lasa nesiguranta la o parte, da-ti voie sa traiesti, draga mea. Nu te mai autoflagela. Intr-un fel sau altul, ai fost mereu nefericita, mereu ai facut alegeri care te-au nemultumit, si in munca si in dragoste. Cand ti se ofera sansa la fericire (care oricum e rara), ai tendinta sa ii dai cu piciorul dintr-un ciudat si masochist sentiment al datoriei, asa cum faci acum sunandu-ma si propunandu-mi o impacare. Sper sa intelegi ca nu ai fata de mine nicio datorie, tot ce am facut pentru tine a fost alegerea mea, nu mi-ai cerut niciodata nimic. Asa ca acum, astazi, fii macar o data in viata realista si fa alegerea cea buna, nu mai fugi de dragoste…Caci dragostea este tot ceea ce iti lipseste. Fii egoista- alege fericirea. Astfel, stiindu-te fericita voi fi si eu multumit, voi fi impacat.

Ramasera amandoi tacuti o vreme. In telefon se auzea un fel de bazait sacadat.

-Mircea, imi pare asa de rau ca te-am ranit…El nu-I raspunse.

-Noi…vom mai fi vreodata prieteni?

-Nu stiu, Sel. Acum nu. Cine stie, poate peste vreo cativa ani…peste o vreme. Sa te vad mai intai fericita, implinita…

-Mircea…ingerul meu pazitor….

Dupa convorbirea cu Mircea, ramase o vreme atarnand de spatarul scaunului, gandindu-se. Avea dreptate. In viata trebuia sa aleaga fericirea. Trebuia sa-si dea  voie in sfarsit sa fie fericita. Oricate riscuri si renuntari ar implica….macar o data avea sa fie fericita.