Nu, nu putea sa se mai duca la teatru. Sa il priveasca drept in fata, si sa-I spuna, ce? “Simteam ca ma indragosteam de tine si am fugit….apoi te-am regasit, insa erai cu altcineva si am fugit din nou…”M-am temut sa nu sufar…” Insa uite ca suferea oricum. Se parea ca suferinta era strans impletita de firul vietii. Si durea al naibii de tare. El avea sa o intrebe, sa o descoasa, il cunostea. Nu isi va putea ascunde sentimentele, va fi prea slaba si ii va marturisi totul. Il va incomoda. Se va simti obligat sa iasa cu ea, din spiritul cavaleresc pe care i-l cunostea prea bine. Probabil era deja intr-o relatie cu frumoasa Ileana-Cosanzeana, si atunci l-ar fi pus cu adevarat in situatia jenanta de a-I spune: draga mea, pot sa ies cu tine de cateva ori, de dragul vremurilor trecute, dar iarta-ma nu putem fi decat prieteni…
De cateva zile, Selena statea numai in casa. Hohotele de plans facusera loc tacerii. Ce avea sa faca? O parte din ea ii dadea ghes sa se duca totusi la teatru, poate ca era mai bine sa-i vorbeasca, sa ii marturiseasca totul. Macar sa-si elibereze sufletul. Pana la urma, avea sute de admiratoare- toate indragostite de el- una in plus ce ar fi contat? Insa in adancul inimii stia ca nu voia sa fie inca una din sutele de fete frivole si disperate care il asteptau seara de seara. Ea era ea. Nu s-ar fi vazut facand-o pe fana indragostita, cerandu-I autografe, tuguindu-si buzele si fluturand din gene atunci cand el era prin preajma. I s-ar fi parut nedemn. Si apoi, pentru ea era unic…nu avea nicio pasiune si nicio admiratie atat de mare pentru vreun alt actor….sau pentru oricine altcineva.
Tot invartindu-se prin casa, dadu cu ochii de calculator, pe care-l cam parasise in ultima vreme. Linistea era parca prea apasatoare, asa ca il deschise si cauta un nou fisier Word. Scrise mare, pe prima pagina, cu litere de tipar:
MASCA LUI LORELEI
De Luna Dumitriu
Literele ii jucau prin fata ochilor, insa pareau totusi la locul lor, pe ecran. Ca niste fluturi mari, aliniati cuminte pe un pervaz alb. Cuvintele ii zburau prin minte. Masca? Teatru? Viata? Lorelei? Da, uitata Lorelei…legenda lui Lorelei.. Lorelei a lui Ionel Teodoreanu. Lorelei era totul. Inceputul si sfarsitul. Marea, apusul, rasaritul, albastrul,viata. Iubirea si regretele si asteptarile ei vane. Totul era Lorelei. Sufletul tanar insetat de acel ceva dintr-o noapte de vara la mare, cand luna iti picura in inima si in tamplecantece si soapte vrajite, insa apoi in lumina cruda a zilei acel ceva nu vine niciodata.
Cuvinte care se insiruiesc cuminti ca niste vrabii pe hartia alb cenusie a ploii de afara. Pendula masoara bataile de aripi ale gandului trist. Pana cand visul adoarme in tara lui blanda, luand cu sine fricile ,naivitatile si parerile de rau. Pana cand lumina se stinge peste pleoapele inchinate marelui vrajitor al somnului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu