Cand isi reveni, in jurul ei era semiintuneric. Vazu storurile trase si cu greu isi recunoscu propria camera de la pensiune. O durea capul si simtea o apasare pe piept. Incerca cu greu sa se ridice. Trebui sa faca un effort supraomenesc. Ce I se intamplase? Incerca sa-si aminteasca, iar imaginile ii vuiau prin minte ca niste piese de puzzle aruncate alandala.
I se paru ca distinge o silueta miscandu-se catre ea. Un moment I se facu frica, insa ii auzi glasul soptit si furtuna din ea se potoli ca prin farmec.
-Selen…
De emotie nu putu sa rosteasca niciun sunet. Statea pur si simplu si se uita la el cu ochi lucitori prin semiintuneric.Cu nesfarsita blandete, el se apropie si se aseza pe marginea patului. Vorbind incet ca sa nu o sperie, o intreba cu tremur in glas, ingrijorat si emotionat:
-Selen…te-ai trezit? Te simti mai bine? Ce e cu tine?
Ea simti ca inima i-o ia razna si facu un efort supraomenesc sa balbaie ceva, insa nu-I veni altceva pe buze decat numele lui, care ii umplea inima.
-Mihai…Mihai….
O podidi plansul acolo, in fata lui. Lacrimi mari ii curgeau pe obraji si incepu sa sughite ca un copil mic. Se simtea fericita si nefericita, in piept avea o greutate de plumb si totusi parca i-ar fi venit sa zboare, neajutorata ca un copil si totusi…El era acolo. El era acolo!!
Vazand ca plange, o lua imediat in brate, soptindu-I fierbinte:
-Iubita mea, inima mea, nu plange, gata gata, nu plange, sunt aici.Sunt aici si n-o sa te mai parasesc niciodata. O saruta pe crestet strangand-o cu dragoste la piept, continuand sa-I murmure: niciodata niciodata nu te voi mai parasi, cate zile imi va fid at de la Dumnezeu. Deja am pierdut atat de mult timp…Ea incepu sa planga si mai tare, hohotele zguduindu-I pieptul, si nu mai stia daca erau hohote de plans sau de un ras isteric si eliberator.
El ii lua chipul in maini, ii sorbi lacrimile cu buzele.
-Niciodata, ma auzi Selen, niciodata, niciodata…Vei fi mereu a mea, in pofida vointei tale, chiar daca vei fugi in toata lumea asta, o sa te urmaresc, o sa te prind si o sa te fac a mea…Vei fi numai a mea, mereu mereu…Vei fi pentru mine…Lorelei…
Continua sa o tina strans langa inima lui, timp in care ea abia reusi sa ingaime cateva sunete dezarticulate. Cand se mai linisti, o cerceta atent incercand sa-I citeasca pe chip starile interioare.
-Selen…te-ai linistit? Ea aproba din cap nesigura.
- Vrei sa mananci ceva?
Ea scutura din cap. Mancarea era ultimul lucru la care s-ar fi putut gandi in acele momente. Reusi sa articuleze cateva cuvinte, nerecunoscandu-si insa vocea ragusita:
-Cum…cum m-ai gasit? Si ce s-a intamplat…am…mi-a venit rau pe plaja?
-Da, ai lesinat. Noroc ca eram acolo…zambi el. Cred ca peste tot pe unde te duci, ai nevoie de cineva care sa te prinda atunci cand cazi…zise el pe un ton pe jumatate serios. Si sa nu-ti mai dea drumul. O mangaie tandru pe par. Ti-ai revenit? Ii mai sterse o lacrima ce I se rostogolea pe obraz. Emotiile ce o coplesisera in ultimile zile fusesera prea puternice. Simtea ca inca nu plansese suficient, inca nu exteriorizase indeajuns incarcatura dinauntrul ei.
-Bine, dar…cum…cum m-ai gasit? Cum de esti aici? Ti-am citit e-mailurile, abia acum… ii spuse fara legatura.
-Mircea mi-a spus unde esti. De fapt, m-a ajutat sa te gasesc. L-a sunat pe editorul tau si astfel ti-a aflat destinatia…exotica unde te-ai ascuns, zambi el.
Mircea?????
-A venit la mine, cu vreo saptamana in urma. M-a uimit foarte tare pentru ca nu mai vorbisem de multa vreme.
Ii vazu expresia socata si ii lua mainile in ale sale.
-De ce te miri? Te iubeste. Mi-a marturisit-o. Tine la tine foarte mult si vrea sa fii fericita.
Lacrimi mari incepura sa se rostogoleasca iar pe obrajii Selenei. Mircea….Abia acum intelegea cat de mult o iubea. Atat de mult incat isi sacrificase orgoliul si sentimentele ca sa bata la usa lui Mihai…
-Mi-a povestit tot, continua el. Cum a incercat sa iti fie alaturi sis a te faca fericita dar cum o umbra era mereu intre voi. Intr-un tarziu si-a dat seama, se pare…ca eram chiar eu. Apoi ti-a citit romanul, si a inteles pe deplin. S-a gandit ca decat sa fie trei oameni nefericiti, mai bine unul singur. Si asa a venit la mine. Mi-a adus romanul tau. Minunatul, incredibilul tau roman..sopti el si ii duse mana la buze.
Selena il privea, ii vedea toata dragostea din ochi si parca nu putea sa creada ca totul era aievea…ca el era acolo, invaluind-o in imbratisarea lui calda si protectoare…si ca undeva un om suferea pentru ca ea sa fie fericita.
-Nu e drept, isi rosti ea gandul cu voce tare.Nu e drept ca cineva sa sufere pentru ca eu sa fiu fericita…Am fost o ticaloasa cu Mircea. Ar fi trebuit…Ar fi trebuit sa-l las in pace. Stii, dupa…dupa tine, el m-a readus oarecum la viata. M-a protejat, mi-a fost alaturi in fiecare secunda, m-a ajutat enorm, si cu bani si cu tot…M-a …M-a…O podidi din nou plansul. A fost singurul caruia i-a pasat, realiza ea dintr-odata.
Mihai ii tinea mainile strans.
-Cred ca nu-I voi fi niciodata indeajuns de recunoscator si de indatorat, zise el incet. Pentru ca a avut grija de tine atata vreme..pentru ca…te-a iubit. Si te iubeste.
Selena il privi repede. Parca incepea sa se faca putina lumina in ceata care ii invaluia mintea. Mircea!Mircea!! Il privi brusc pe omul din fata ei. Brusc I se paru strain, parca nu apartinea acolo, in viata ei.
Incerca sa se ridice in sezut. Isi sterse urmele de lacrimi.
Mihai slabi stransoarea mainilor si o privi atent, cu acea obisnuita expresie indescifrabila. Parca analiza ceva, in interiorul sau, si simultan urmarea toate reactiile Selenei.
-Mihai..il intreba ea cu ton schimbat. De ce…de ce nu ai incercat sa ma gasesti, in tot acest timp?
El scoase un oftat prelung , ii lasa mainile si se rezema de perete fara sa o priveasca.
-De ce? Ai spus ca mi-ai citit e-mailurile. Tu ai fost cea care a renuntat la curs. Am crezut…am crezut ca pur si simplu ai vrut sa pleci. O privi cu un fel de resemnare in glas: de unde sa stiu ce este in inima ta. De unde sa stiu…in fond, zise el ca pentru sine, nici acum nu stiu si nu sunt pe deplin lamurit. In roman afirmi ca esti indragostita de actorul tau, insa…nu pot sti, nu-I asa, ca asta este intr-adevar realitatea. Am crezut ca fuga ta continua de mine imi confirma banuiala ca tii la mine. Ca ti-e teama de mine tocmai pentru ca ti-e teama de dragoste sau de suferinta. Ea se incorda la vorbele lui.
-Da, dupace te-am vazut asistand mereu la spectacolele mele, m-am gandit ca o parte din tine isi doreste foarte mult sa …ma iubeste foarte mult. Iar o alta parte este speriata , nu are curaj. O da, am incercat in toate felurile sa te gasesc. Insa nu stiam nimic despre tine- Emilian nu a vrut sa-mi dea nicio informatie invocand pretextul confidentialitatii, desi cred ca era altceva la mijloc. O vazu strambandu-se si intelese. Probabil ti-a facut avansuri si el insa l-ai respins. Se pare ca vrajesti pe toti barbatii care-ti ies in cale, zise cu un zambet amarui. Tot ce aveam era acea adresa a ta de e-mail, pe care se pare ca ai verificat-o abia de curand… Cred ca toate mesajele mele ar fi trebuit sa te convinga? Apoi, nu aveam habar ca tu si Mircea ajunseserati prieteni, altfel mi-as fi calcat pe mandrie si m-as fi dus imediat la el.
Soarta sau inima lui mare l-a facut sa vina el la mine…Si citindu-ti romanul, mi-ai confirmat ca ma iubesti. Cel putin , eu asta am inteles. Insa acum…zise privind-o. Acum ca ai aflat de gestul lui Mircea…
Selena isi astupa urechile si inchise ochii strans.
-Nu mai vreau, nu mai vreau suferinta, striga ea. Nu mai vreau sa mai sufar! Vreau…pur si simplu m-am saturat, vreau sa fiu fericita!!Si nu vreau sa mai fac pe nimeni sa sufere din cauza mea!!Nu e drept, nu e drept!!
Mihai o stranse iar repede la piept, depunandu-I sarutari pe obraji si leganand-o incet ca pe un copil.
-Draga mea, iubirea mea…dar sta in puterile tale. Fericirea este in mainile tale, nu vezi? Depinde numai de tine. Eu si Mircea te iubim…Selena tresari. O iubea? Mihai o iubea?
-Eu si Mircea suntem la picioarele tale. Te-am asteptat atat de mult , amandoi…Il inteleg , bietul nefericit.Il inteleg perfect, si trebuie sa recunosc ca este de o mie de ori mai bun decat mine- ti-a fost alaturi la greu, a avut grija de tine, te-a facut sa te simti ca o printesa, cred ca s-ar fi casatorit cu tine daca l-ai fi lasat…
Selenei I se franse inima. Bietul Mircea…I se facu foarte dor de el si se gandi cu groaza si cu dezgust la cat fusese de ticaloasa si de egoista cu el.
Mihai parea ca ii citeste toate gandurile.
-Nu, nu te invinovati astfel, draga mea. Ai incercat si tu sa-l faci fericit, insa nu s-a putut. Sau nu ai simtit la momentul respective.Inima ta era, cred…in alta parte, rosti el cu retinere.
-Insa esti libera, adauga. Esti absolut libera sa alegi, draga Selen. Da, te iubesc. De foarte multa vreme, poate chiar dinainte de a te cunoaste. Sufletul meu te-a asteptat…continua el de parca ar fi vorbit mai degraba cu el insusi. Inima mea te-a intuit, undeva in adancuri stiam ca vei veni…Mi-as fi dorit poate sa nu fie atat de complicat, insa viata e uneori mai complicata decat cartile sau filmele, nu-I asa? Viata e…
Se ridica incet de pe marginea patului si masura un timp camera in lung si-n lat, dus pe ganduri, cu fruntea aplecata. Apoi deodata paru ca se insufleteste:
-Draga Selena, sper ca te simti mai bine acum. Ii privy cearcanele, urmele de lacrimi si parul ravasit.
-Intr-un fel, imi pare nespus de rau ca am venit sa te tulbur…sa-ti tulbur refugiul si linistea. Poate era mai bine…dar se intrerupse. Imi pare rau si ca ai lesinat sit e-am facut sa plangi. Se pare ca iti provoc intotdeauna…reactii adverse.
Isi lua haina si adauga:
-Ma duc sa ma plimb putin, draga mea. Vrei sa vii, sau…
-O sa mai stau putin, zise ea repede ferindu-si privirea. El o saluta atunci tacut si auzi zgomotul usii care I se inchidea incetisor in urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu