Intr-o zi, uitandu-se la TV, dadu peste o emisiune despre teatru. Cu fragmente din piese de-ale Lui. Era numit tanara speranta a teatrului romanesc. Aproape fascinata si ca paralizata ii privi chipul timp de o jumatate de ora, in diverse piese si intr-un sumar interviu. Realiza deodata ca era viu. Ca nu murise decat in amintirea ei. Ca inca traia, ca isi desfasura viata departe de ea, paralel, intr-o lume inalta precum o stea dintr-o alta galaxie. Insa exista in continuare, nu inceta sa existe. Minunat si ingrozitor de nedrept. Fara ea.
Ca toxicomanul in cautarea ultimei sale doze , rascoli tot internetul in cautare de vesti, de poze, de interviuri…Ii reciti biografia pe care oricum o stia pe de rost, toate piesele si filmele in care jucase,premiile si nominalizarile obtinute…tot, tot. Petrecu cateva zile si cateva nopti infrigurate, in care absorbi cu nesat orice mica informatie sau stire despre el…Citi nenumaratele articole despre povestea dintre el si faimoasa actrita care fusese la un pas de a-I deveni sotie.Si apoi din senin brutala veste a despartirii, refuzul lui de a oferi cel mai mic comentariu, plecarea in Moldova la manastire, comentariile atator ziaristi si ale actritei respective…Realiza prin ce trecuse.Suferinta ii era familiara. De aceea poate nu mai avea incredere si se temea.De aceea nu primise nicio veste de la el, nimic. Poate ii era teama…sa nu sufere din nou. Era orgolios si nu mai putea sa mai treaca printr-o dezamagire. Nu-si mai permitea sa se arda.Dar nu, nu. Ce am fost eu pentru el? O distractie trecatoare. O umbra intr-o seara la mare. Un chip frumos de lut si de paie.Mi-a lasat sa se intrezareasca o fanta ingusta in sufletul lui…dar ce pot eu sa inteleg? Cum pot eu sa inteleg atata bogatie de experiente? Mi se pare doar. Citea sirul turneelor lui: New York, Toronto, Londra, Paris,Roma, Milano, Viena, Budapesta, Istanbul, Atena, Tokio, Madrid, Buenos Aires, Hong-Kong, participase si la Cannes….peste tot in lume, pe scenele cele mai prestigioase.Cum ar fi putut macar o secunda un asemenea om, sa se insoteasca cu o muritoare de rand? I-ar fi trebuit o personalitate pe masura lui. Ochii I se impaienjeneau cand realiza cat de mica era. O furnica langa un urias. O strivise sub talpa, fara ca macar sa-si dea seama, fara sa realizeze macar ca se afla acolo. Si ea se bucurase, aflase bucurie in strivire….
Gasi multe interviuri video si audio pe care le urmari de zeci de ori, intre disperare si fericire. Ii cerceta cel mai mic rid, cea mai marunta trasatura si expresie. Asculta vocea draga, profunda si guturala si inconfundabila. Le iubi. Il iubea. Stia ca nu putea sa nu il iubeasca, oricat ar fi vrut sa se impotriveasca. Si nu se mai impotrivi. Il iubi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu