-Intr-adevar…poate ca o discutie era binevenita, raspunse Selena.
-In fond, noi doua nu prea am discutat niciodata, nu-I asa? conchise sefa. Poate sunt lucruri despre care ar trebui sa vorbim.
-Da…
Cu setea de iubire strabatand lumea, mi-as vinde sufletul marii si la poalele ei mi-as pleca fruntea.
-Din cate stiu, mama ta nu este langa tine, nu prea ai pe nimeni aici in Bucuresti. Poate uneori simti nevoia sa vorbesti cu o persoana mai..matura. Care cunoaste viata.
-Draga Andreea, eu…Iti multumesc.
Si apoi
Faca-se voia Sa.
Cuvintele rasunau incet in minte ca picurii pe o streasina, venite parca de undeva de foarte departe…De ce oare tocmai acum se gandea la Visator?Vocea Andreei insa o trezi.
-Nu ai de ce. Din pacate, sunt si eu atat de prinsa cu atatea lucruri…insa mi-ar placea sa te ajut, daca o pot face.Mi-ar placea sa-mi spui ceea ce te framanta. Poate iesim odata sa bem ceva, daca vrei.
Selena facu o pauza. In camera mare cu ecou, cuvintele alunecara aproape fara voia lor:
-Andreea, eu….cred ca am luat hotararea de a pleca din firma.
Andreea o privi brusc, cu ochii mari, insa nu spuse nimic.Se lasa doar pe spatarul scaunului, cu aceeasi expresie parca alarmata.
Selena continua, inghitind noduri:
-Stiu, poate nu este decizia la care te asteptai…si poate este putin cam radical. Insa…m-ai rugat sa fiu sincera si asta simt. Ca timpul meu aici a luat sfarsit. Ca am invatat toate lectiile pe care trebuia sa le invat, de la tine, de la voi. Sunteti cu adevarat niste oameni minunati, munciti enorm…Insa eu…am hotarat ca este mai bine asa.
Andreea tacu inca o vreme, studiind-o din dosul lentilelor groase. Selena nu stia ce sa faca si unde sa priveasca. Ii era greu sa vorbeasca..ii era greu sa vorbeasca despre ea, mai ales ca nu avea incredere ca s-ar fi putut face inteleasa in momentele acelea. Privi in jos, la propriile maini.Spre uluirea ei, sefa incepu sa zambeasca.
-Selena…incepu Andreea. Nu stiu cum sa-ti spun…dar tot copil esti. Nu se renunta la un job ca asta asa de usor.
-Poate ca nu…sau poate ca da, raspunse ea, infruntandu-I privirea. Pana la urma, alegerea era facuta, buna sau rea. Simt ca am nevoie de timp pentru mine…sunt lucruri pe care nu le-am trait si pe care nu le-am descoperit.
-Ah, serios?Si ce-o sa faci, o sa pleci intr-un safari, o sa te duci in Tibet, sa te descoperi pe tine insati, ca in Eat Pray Love?Te crezi Julia Roberts acum?
-Nu, dar de ce, numai ea isi poate permite? replica Selena, la care sefa zambi din nou. Oricum,..ceva de genul asta, poate. Sau poate o sa stau pur si simplu, acasa, in pat, sa ma gandesc. Nu mai am timp sa ma gandesc, Andreea. Nu mai am timp pentru nimic…ma simt asa, ..vraiste.Golita de mine insami, ca un robotel fara personalitate, fara o viata interioara cat si exterioara. Numai calculator –casa, casa-calculator…
-Daca e vorba de timp, nicio problema, se gaseste. Iti poti lua o luna-doua de concediu fara plata, si…
-Nu, Andreea. Nu pot accepta o solutie calduta. Am nevoie de ceva radical. Sa simt ca imi iau viata de la capat. Vreau…sa fac altceva cu viata mea, ceva nou. Nu ma intreba acum ce. Pur si simplu, am nevoie de o evadare. Pentru totdeauna.
-Insa acest job…nu te multumeste, nu-ti place?
-Nu stiu daca e vorba de placut sau de neplacut. In fond, un job este un job, cu tot ceea ce implica el, si nimic mai mult. Iar eu am nevoie…nu stiu de ce anume, dar simt ca ar trebui sa plec in cautarea acestui ceva anume.
-Asa e, un simplu job nu te implineste, la limita iti asigura supravietuirea si plata facturilor…Insa implinirea nu vine dintr-un job, Selena…daca asta cauti, ma tem sa nu fii dezamagita.
-Nu stiu, draga Andreea, sunt sigura ca tu esti mult mai inteleapta si cunosti viata mai bine. Insa fiecare are drumul lui…eu vreau…pur si simplu vreau altceva. Sunt inca destul de tanara. Cred ca imi pot lua o vacanta..prelungita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu