In acea seara, se culca mai tarziu.Statu la birou, cu lampa aprinsa, privind absent afara. Se intreba pentru a suta mia oara ce avea sa faca in continuare cu viata ei. Sigur, Marius nu incetase nicio clipa sa-I fie alaturi si ii propusese subtil o logodna. Odata trecusera pe langa un magazin de bijuterii si Selena nu putuse sa nu-si exprime admiratia, intr-o unda de entuziasm, pentru un minunat inel cu diamant….regretase apoi, caci el o intrebase daca s-ar fi suparat sa i-l cumpere. Da. Marius era o alternativa. Palpabila, sigura. Faptul ca renuntase la serviciu ii facuse bine, desi inca se simtea vinovata ca nu face nimic, nu ii statea in fire. Insa ii facuse bine sa-si limpezeasca inima. O pauza era binevenita. Dar pana cand?....Privi ecranul calculatorului, unde se contura propriul chip, in lumina palida a veiozei. Nu putea sta la nesfarsit inactiva.Trebuia sa faca ceva.
Deschise meniul de pornire, si ii sari in ochi programul Word. Isi aminti vorbele Andreei: ce ai de pierdut?lasa cuvintele sa curga pe o hartie….
Nu avea nimic de pierdut, intr-adevar. Macar sa faca o incercare.
Deschise un nou fisier Word. De multa vreme nu mai scria de mana….I se parea la fel de firesc ecranul calculatorului, cu care era de acum obisnuita. Tacanitul familiar al tastaturii ii lipsea. Ce-ar fi daca, in loc sa scriu e-mailuri, as scrie …un roman? Sau un jurnal?
In seara aceea, aparura primele pagini. Incalcite. Confuze. Inca nu erau rupte din ea. Inca mai trebuia exercitiu.
Zi de zi, isi facu un obicei din a scrie cateva pagini. Pe unele le recitea si le stergea. I se pareau banale si nu o reprezentau. Gandurile ei razlete….insa altele ii placeau. Statea adesea pana noaptea tarziu, tot scriind si rescriind, corectand si recitind si iar corectand. Dormea apoi a doua zi pana la pranz, dupa-amiaza iesea cu Marius, iar seara cand se intorcea scria din nou. Incepu sa I se para firesc si ca o a doua natura. Parca o umplea cumva, scrisul acela. Nu stia sa defineasca ceea ce scria: jurnal ori literatura ori pur si simplu, dorinta de a umple pagini cu ceva.Isi scria unele scene sau intamplari din copilarie, din adolescenta….unele trairi pe care nu le marturisise nimanui. Era usor sa le astearna acolo pe ecran- nu avea sa le citeasca nimeni oricum. Nu avea sa le stie nimeni. Ca un copil care a descoperit o noua jucarie, se lasa absorbita de scris, aproape convinsa ca era o forma de terapie si ca sefa stiuse ce i-ar fi facut bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu