Pe drumul spre casa insa, o lua frigul. Se intoarse pe jos, abatuta, iar odata cu pasii isi numara iluziile desarte.
Nu se asteptase la asa ceva, si nici la propria reactie. Pana la urma, nu era chiar asa de moale cum isi imagina. Se mira singura de curajul de care daduse dovada si fu mandr a de sine. Insa acea victorie violent ii lasa un gust amar. Inca o data realiza cat de aiurea erau viata si oamenii. Ca sa ajunga cineva in televiziune era clar, trebuia sa treaca prin patul unui parsiv ca asta, cu mustatile unse si ciorba pana la urechi..i se stranse stomacul numai cand si-l aminti. Iata ce avea de facut, care era conditia. Nu munca, nu pasiune- mai intai, sa-si vanda sufletul si corpul. Profund dezgustata si dezamagita, isi jura ca mai bine avea sa moara decat sa mai dea vreodata ochii cu un asemenea…specimen. Chiar daca asta insemna sa renunte la cursul de teatru…si la tot ce insemna el.
Asa ca nu se mai duse.
Zilele se succedau la fel- calculator, probleme de rezolvat, privirile Andreei, zgomote, caldura sufocanta..venise iunie. Primavara-si scuturase ultimile flori si ultimile iluzii. Iunie adusese o neasteptata caldura, iar in sufletul Selenei era parca desert. Parca era anesteziata-nu mai simtea si nu mai voia nimic. Facea totul ca teleghidata de o alta vointa decat a ei. Procesele naturale-mancare, somn, trezit, mers la job, intors de la job, dormit- isi urmau cursul, insa altcineva era aceea care le indeplinea. Sinele ei se inchisese undeva.
Colegii de la curs si mai ales Mircea o sunasera in mai multe randuri, cerand explicatii. Emilian le spusese ca avuses loc o neintelegere- ca ii propusese o colaborare la o emisiune iar ea intelesese gresit… Pe naiba, se gandi ea. Ce i-as mai arata eu inteles gresit…insa ii era mult prea sila de intreaga situatie ca sa mai aiba puterea unei noi confruntari cu mustacios. Pusese punct episodului Emilian din momentul in care el ii luase mana in mana lui slinoasa…Nu avea sa-l revada si cu asta basta. Le explica foarte clar celor de la curs ceea ce se intamplase, asa ca pana la urma o lasara in pace. Numai pe Mircea il mai vazu, caci ramasera prieteni. Se intalnira de cateva ori.
-Selena, esti sigura sigura ca nu ai inteles gresit? O intreba el cu candoarea-I obisnuita. Stii, Emilian chiar e baiat bun…Hmmm, ma lipsesc de asa baiat bun, pufnea ea in sinea ei.
-Chiar nu stiu daca merita sa-l judeci asa de gresit..eu am colaborat mult cu el si…intr-adevar, are numeroase aventuri cu femei, insa din punct de vedere profesional e foarte ok...
-Mircea draga, il intrerupse ea transant. Te rog sa ma crezi ca sunt o persoana sanatoasa la cap, perfect capabila sa-si dea seama cand cineva o ia de proasta si ii face niste avansuri peste putinta de descris de scarboase si de idioate, scuza-mi limbajul. Asa ca te rog din suflet, imi e sila si sa pronunt numele, ticalosului. Te rog, hai sa discutam despre altceva, ok?
Si astfel discutiile lor nu avansara foarte mult. Mircea nu putea sa-si inchipuie cum se putuse ca totul sa se incheie atat de urat…
Singurul lucru de care era ea interesata insa nu putea sa-l intrebe foarte direct fiindca nu voia sa se tradeze, era, bineinteles…El. De la nefericitul episod in restaurant nu mai stia nimic, nu-l mai auzise caci nu-I avea numarul…si ii era groaznic de jena sa i-l ceara lui Mircea. Ii era atat de dor incat simtea ca se usuca. Din tot ceea ce traise in acele luni, ii era dor de clipele cu el, de prezenta lui, a vorbelor , a expresiei lui, a tot ceea ce tinea si-I amintea el.De cursurile in care o facea pe profesorul serios si exigent, punandu-I sa munceasca si sa repete la nesfarsit fiecare scena in detaliu.Si apoi, de latura calda, sensibila pe care i-o aflase la mare. De buzele si imbratisarile lui….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu