Zorile isi revarsau potirele de lumina peste camera micuta a Selenei. Il rugase inadins pe proprietar- un grec mandru si corpolent insa bun ca painea calda-sa ii ofere cea mai modesta camera. Astfel putea fi linistita ca isi permite sa locuiasca acolo cat de mult timp si-ar fi dorit…
Selena se trezi si ca de obicei, in primele clipe nu-si dadu seama cine este si unde se afla. Isi petrecuse ziua precedent si jumatate din noapte cu e-mailurile ...Apoi cazuse intr- un somn profund si fara vise. Insa deodata isi aminti. Ca un vartej ametitor, viata ei, Mihai, teatrul, Lorelei, fuga, fugile de fapt, Mircea, si iar Mihai…e-mailurile lui…Dumnezeule. Asadar el fusese acolo tot timpul. Nu o tradase, nu o parasise niciun pas. Zecile, poate sutele de e-mailuri insotisera acei doi ani…de suferinte si frici si cautari si disperare…doi ani irositi, doi ani blestemati, doi ani in care se consumase stupid…In care avusese ganduri de sinucidere in momente de cea mai neagra disperare. Doi ani in care crezuse ca viata ei e vana, doi ani in care imbatranise si facuse riduri pe inima.
Se dadu jos din pat, isi bau in graba cafeaua cu lapte.
O nevoie , o graba o impingea parca sa faca lucrurile fara voia ei. O nevoie de a iesi afara, la soare, la aer.
Se imbraca rapid si iesi. Directia: da, Marea. Numai ea va sti sa-I limpezeasca gandurile.
Era o zi splendida. Marea I se ivi in toata splendoarea si puritatea –I neasemuit de albastra. Selena inspira pana nu mai putu mirosul usor sarat, care-I patrundea pana in suflet si o ajuta sa-si clarifice gandurile.
Se plimba catva timp pe plaja, admirand splendoarea valurilor molcome, alintandu-si picioarele cu nisipul fin si privind in departarea argintie care se contopea cu cerul. Intalnea uneori cativa turisti, tolaniti la plaja sau cautand ca si ea, scoici ciudate ori te miri ce. Insa nu-I vedea, nu vedea nimic decat intindereaalbastra si…propriile ganduri. Ii reveneau mereu in minte cuvintele lui…Cu cata tandrete scria uneori…s-ar fi zis ca…rosi la gandul ca da, s-ar fi zis…adica un cititor din afara, obiectiv, ar fi zis poate ca acelea erau asa un fel de scrisori…de dragoste….Chicoti in sine si brusc isi dadu seama ca nu o mai facuse de foarte mult timp. Sa stea asa, sa isi zambeasca siesi. El o facuse sa zambeasca, prin tot ceea ce-I scrisese. Inca nu-I venea sa creada, inca I se parea ca viseaza, ca traieste in paginile unui roman care nu era al ei…
Tot plimbandu-se pe plaja cu privirea in larg, zari deodata la orizont o pata neagra miscatoare.Apoi doua. Apareau, dispareau ritmic in mare. Curioasa, Selena isi incorda privirea, si nu mica ii fu mirarea cand isi dadu seama: erau delfini!! Ce frumosi erau! Pareau veseli si pusi pe sotii: se iveau deasupra apei orizontului, gratioase forme desenate parca pe o panza de un pictor, apoi se arcuiau si se ascundeau privirilor; si apoi iar, pan ace strabatura intreg orizontul, intr-un spectacol unic. Selena daduse alarma, strigand si gesticuland cu mana spre larg, astfel ca o intreaga armata de curiosi se zgaiau acum extaziati in directia aratata de ea.Urmarira emotionati dansul elegantelor mamifere iar la final, aplaudara toti intr-o cascada de veselie. Le inseninasera ziua. O doamna –probabil englezoaica- se apropie de ea si ii stranse mana calduros:
-Thank you very much, Miss! You enlighted my day!
-Ohhh…you’re welcome, ii raspunse ea rosind.
-Did you know that dolphins bring luck? Continua vesela doamna. They are a sign of luck, to whom sees them first. So, you must be a very lucky young woman.
Selena ii multumi si se bucura si mai mult de aceasta predictie. Da, intr-adevar simtea si ea ca norocul incepea sa vina pe strada vietii ei…Ori poate era doar efectul binefacator al marii. Era parca sursa ei de energie, locul de unde isi tragea puterile, energiile. Marea era se vede locul care-I purta noroc, isi spuse ea rosind la amintirea a tot ce se intamplase cand fusese ultima data pe meleagurile altei mari, intr-un alt taram dintr-o alta lume parca….
Isi continua plimbarea , insufletita, scrutand in continuare departarea albastra, in speranta ca va da din nou peste noii si minunatii ei prieteni. Se hotari sa participe si ea curand la acele excursii organizate pe vaporase- cine stie, poate va avea norocul sad ea iarasi peste delfini in larg, si va avea ocazia sa ii vada mai indeaproape. Un fior de incantare si simultan de nostalgie ii stranse inima. Si-ar fi dorit atat de mult sa mai impartaseasca acea experienta cu cineva…cu cineva drag…si ca la comanda ii aparu in minte El…
Lovitura fu atat de neasteptata, incat aproape ca o arunca la pamant. Se lovise de un corp strain. Un barbat.
-Ooohhh….watch it!!! I’m sorry!!!...se grabi ea sa exclame. Soarele orbitor ii batea drept in fata, asa ca nu putu sa vada imediat in fata ei decat o silueta masculine, un barbat mai inalt decat ea, imbracat in albastru…I’m really sorry, repeta ea spasita, intrebandu-se cum putea fi atat de cu capul in nori incat sa se loveasca in halul ala de cineva.
Isi ridica insa privirea spre chipul lui si inima ii statu in loc.
-Tu sa ma ierti….chip de luna, auzi ea ca prin vis vocea joasa , vibranda. Apoi tot ca prin vis: se pare ca suntem destinati sa ne lovim mereu unul de altul…
Apoi totul se intuneca intr-o fractiune de secunda , lumea din jur disparu si o ceata adanca se lasa peste mintea ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu