sâmbătă, 4 iunie 2011

Masca si fluturele (episodul 33)



Culoarea zilei de astazi se numeste mare.
Mare de coral, in faldurile tale am iubit, am iubit fara de trup. Mare de coral, in albastrul verdelui tau mi-am sadit inima.Ti-o las amintire, mare.

 Si Visatorul fusese acolo. Pe una din marile pamantului. Si el iubea.Visatorule, de unde le stii oare asa pe toate?
I se strangea inima cand se gandea cate I se intamplasera in atat de putin timp. Parca se schimbase ceva, parca se schimbasera multe. Parca se schimbase viata toata. Undeva se deschisese o portita, iar cea care venea de acolo era o fiinta noua pe care ar fi vrut totusi sa o stie ingropata, ascunsa,  si nu-i putea indura tortura, si nu putea indura instrainarea de lucrurile si emotiile care inainte ii erau firesti, dragi si familiar.

Revenise de la mare, in biroul ei prafuit, la recea si ingusta realitate. La vechile priviri absente pe fereastra, la tacanitul monoton al tastelor calculatorului si la eternele probleme irezolvabile carora trebuia totusi sa le dea de cap. Toate erau la fel- si prietena ei cea mai buna care o cerceta uneori cu chip ingrijorat, si Andreea care o privea pe deasupra ochelarilor atunci cand Selena nu era atenta. Cafeaua fara gust de la tonomat, ceaiul de musetel combinat cu menta, apa plata din sticlutele de plastic, intotdeauna prea rece si tot fara gust. Ca viata ei.
Copacii afara inflorisera si incet incet se scuturau grei de petale si de polen si de vant; cerul devenea tot mai albastru iar orele fierbinti ale verii erau din ce in ce mai aproape; numai ea statea in birou, ca o floare in curs de ofilire intr-un borcan de sticla.
   -Ce-I cu tine, Selena? o intreba Lari adesea cercetand-o atent. Parca nu esti tu…ce s-a intamplat la mare? Te-ai indragostit de Mircea Marin? Ti-am zis eu ca asa o sa se intample…
Selena scutura din cap absenta si isi vedea mai departe de tacanitul monoton al calculatorului. Daca rostea cateva vorbe pe zi, si refuza aproape complet tovarasia galagioasa a colegilor.
-Ce-o fi cu ea, o fi bolnava? Se intrebau unii dintre ei, cei mai apropiati. A slabit ingrozitor in ultimile luni…o fi avand un necaz in familie.
Uneori, Selena simtea nevoia sa-si astupe ochii si urechile, sa nu mai vada si sa nu mai auda atatea comentarii rautacioase ori pur si simplu curioase. I-ar fi placut atat de mult sa se retraga undeva departe, in liniste, sa-si ia sufletul in maini , sa reflecteze…sa fie numai ea cu ea, aceasta noua ea.
Intr-o dimineata, se trezi ca Andreea o invita la ea in birou. Se stia ca asemenea eveniment exceptional avea loc numai in cazul unei promovari sau a..unei concedieri.Asa ca nori negri se prevesteau la orizont.  Figura sefei nu era prea binevoitoare, sprancenele ei formau o linie inexpresiva deasupra ochelarilor. Selena se aseza ca pe ghimpi, gandindu-se ce boacana mai facuse si ce avea sa se intample cu ea. Undeva stia , presimtea ca avea sa fie data afara…insa ciudat, sentimentul ii provoca numai usurare sau pur si simplu- indiferenta.Ce-o fi o fi, si poate mai bine, in sfarsit toate astea aveau sa aiba un sfarsit. Obosise. Deja se imagina somera, fara un sfant, mancand cartofi fierti insa libera, libera, putand sa se bucure de timp si de natura si de prieteni si de uitatele carti, si  de…teatru.
-Selena! O trezi vocea ascutita. Iar ai plecat in stele? La ce te gandesti acum, oare, ca vad ca iar plutesti in eter!!o apostrofa Andreea.
-Aaaa…ma gandeam..ma intrebam ce ai sa-mi spui…
-Selena, tu esti o fata foarte buna, si tin mult la tine; te-am apreciat mereu pentru simpatie si corectitudine.Insa in ultimile luni te-am observat mai indeaproape, si nu pari deloc tu insati. Ba ai momente de exaltare extrema, in care parca ai vrea sa faci munca a 10 oameni, ba ai (lungi) perioade in care pur si simplu esti convinsa ca muncesti, insa stai si privesti in gol sau pe geam…iar in ultimile zile, aceste “pauze” s-au prelungit. Selena, trebuie sa recunosc ca in acesti ultimi doi ani de cand te avem in firma, ai facut destul de multa treaba, insa facand o medie a rezultatelor tale,  te incadrezi mai degraba intr-o valoare medie: nici prea prea, nici foarte foarte. Stii bine ca aici urmarim ca toti oamenii nostri sa fie cei mai buni, sa ajunga la performante de invidiat, stii bine ca urmarim sa fim cei mai buni de pe piata. Aceasta ambitie nu am scornit-o eu, bineinteles, insa si eu ca si altii ma supun acestor standarde, daca vreau acest job. Pana la urma, e chestiune daca vrem sau nu vrem acest job. Iar la tine, Selena, ti-o spun cu franchete: nu mi se pare ca mai vrei acest job. Am senzatia ca…pur si simplu te-ai plictisit, nu te mai intereseaza. Andreea facu o pauza, care i-ar fi dat timp Selenei sa spuna ceva. Ea se auzi spunand:
-Aaa…ce-I drept, am fost ceva mai obosita in ultima vreme..
-Da, se vede. Insa si eu sunt, Selena, si toata lumea este obosita. Nimeni nu vine aici de placere si ca sa se relaxeze, ori fiindca nu are ce face pea casa. Dar crede-ma, se observa foarte bine diferenta intre cineva obosit si cineva care pur si simplu nu mai este motivat. Iar eu cred ca tu faci parte din ultima categorie. Ce ai sa-mi spui? Ce e cu tine? Te rog, fii sincera. Andreea isi mai imblanzi tonul, vazand-o pe Selena ca aproape tremura. Asadar, ce ai sa-mi spui, ce se intampla cu tine?

2 comentarii: